Mamele din categorii devaforizate vor primi tichete sociale, în valoare de 2.000 de lei, pentru nou-născuți

 

Femeile care au născut în anul 2022, şi se află într-o categorie vulnerabilă, vor primi tichete sociale electronice pentru nou-născuţi în valoare de 2.000 de lei, reiese dintr-un proiect de ordonanţă de urgenţă prezentat de Economica.net.

Categoriile de femei defavorizate care vor primi tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuţi:

  – mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la venit minim garantat, acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
 – mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare, inclusiv mamele minore;
 – mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, care se află în situaţie de risc;
 – mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv sunt victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială;
 – mame care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, care nu au acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
 – mamele minore care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului.
Articolul precedentTârgu Jiu: Polițiștii de la Penitenciar au reparat gardul Centrului de Plasament din Vărsături
Articolul următorUn copil de 11 ani a plecat singur, în Slovacia, din calea războiului. Avea scris un număr de telefon pe mână și un rucsac