Poate cel mai important și controversat odor al lumii creștine din Oltenia este la Mănăstirea Tismana, ținut în mare grijă de peste șase veacuri.Atribuit de cei mai mulți Sfântului Nicodim, patrafirul nu a fost atins de prea multe mâini, nici văzut de prea mulți ochi și are o poveste aparte.”Pentru motivele sale fitomorfe și zoomorfe, acest patrafir este cu totul neobișnuit și nu nu am reușit să-i găsim asemănări vreundeva.Dacă acerele care-l împodobesc ar purta cruce în plisc, s-ar crede că este o lucrare românescă.Despre patrafirul acesta, tradiția Mănăstirii Tismana este mută: nicio hârtiuță nu este prinsă de el, care să ne șoptească măcar o fărâmă de legendă.Este de mirare că această odajdie nu a fost și ea ridicată în veacul trecut, pentru a fi dusă la Muzeul din București, ci a rămas pe loc împreună cu odoarele legate de amintirea mai mult sau mai puțin stâlcită în decursul vremurilor a lui Nicodim cel Sfințit de la Tismana”, (ibidem, p. 429)
Patrafirul îi mai este atribuit și lui Antim Critopol, primul Mitropolit al Țării Românești, contemporan al Sfântului Nicodim de la Tismana.