Marcă PSD: Fifor s-a trezit comparând-o pe Dăncilă cu Ștefan cel Mare, iar pe Iohannis cu Suleiman

Social-democratul Mihai Fifor a făcut trimiteri la istorie într-o încercare retorică de a anula vehiculata ipoteză a unui blat între președintele Iohannis și premierul Dăncilă. Total neinspirat în maniera de abordare a subiectului, secretarul general al PSD s-a trezit comparând-o pe Viorica Dăncilă cu Ștefan cel Mare, iar pe Iohanis cu Suleiman. Nu este exclus ca mesajul senatorului să fi fost voit șiret, indicând subliminal unui anumit electorat ”binele și răul”, ”eroul național și cotropitorul”. Totul s-a întâmplat la Vaslui, în prezența primului ministru.

”Cum ar fi să vezi vasluienii că se aliniau în spatele lui Suleiman și se duceau să se bată pentru Suleiman, împotriva lui Ștefan cel Mare? Cam așa ar fi și acum – să ne pomenim că ne aliniem în spatele lui Iohannis ca să ne batem cu premierul României. Ar fi o aiureală totală. Nici măcar cei care au lansat prostia asta nu cred că sunt foarte convinși de ce au spus. Dar în toată această perioadă o să avem parte de tot felul de glumițe, a spus Fifor.

 

Articolul precedentRomanescu testează bicicletele asamblate la fosta fabrică de confecții
Articolul următorTineri gorjeni, probleme în Timiș: Unul fost prins cu droguri, altul a spart șase mașini