Marcel Ciolacu: Candidatul PSD la președinție va fi stabilit în urma unor alegeri interne

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că se va face o modificare de statut, astfel încât candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale să fie desemnat prin alegeri preliminare interne, nu în Comitetul Politic Național, așa cum s-a procedat în trecut.

Am stabilit cu colegii mei şi vom face o modificare statutară – candidatul pentru alegerile prezidenţiale nu va mai fi desemnat de către Comitetul Politic Naţional. Vor fi alegeri preliminare în interiorul partidului pe o perioadă de timp limitată, cine doreşte, în fiecare organizaţie vor merge candidaţii, să vedem, statutar, chiar susţinerea unui candidat independent, să vedem dacă doresc. Să lărgim cât putem de mult această posibilitate şi opţiune a cuiva să candideze şi să fie susţinut de PSD. (…) Toată lumea să vadă cine îşi doreşte această demnitate şi ei vor vota dacă persoana respectivă este cea îndreptăţită sau nu. Îmi doresc să fie cât mai mulţi candidaţi. S-a terminat o dată pentru totdeauna, în interiorul PSD, ca preşedintele partidului este obligat să fie şi candidatul la funcţia de preşedinte al României. Cred că este o modificare de fond foarte importantă şi foarte necesară într-un partid modern european. Decizia trebuie dusă până la baza partidului, mai ales pentru o asemenea demnitate”, a precizat Ciolacu.

Articolul precedentTârgu Jiu: Orașul are, după 20 de ani, un arhitect-șef
Articolul următorÎncepe programul Rabla