Marian Neacşu a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, marți, printr-o decizie a premierului Nicolae Ciucă.
Prin aceeaşi decizie, Tiberiu Horaţiu Gorun a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar general al Guvernului, potrivit Monitorului Oficial.
Marian Neacşu, în vârstă de 57 de ani, fost secretar general al PSD, ocupA funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).