Mario Găman și Boby Staicu s-au impus, cu CSO Filiași, și la Bascov

 

CSO Filiaşi s-a impus, în deplasare, în faţa formaţiei Unirea Bascov, cu 2-1, într-un meci din etapa 4 din Liga 3, Seria VI.

Formația antrenată de gorjenii Mario Găman și Boby Arjoca Staicu a deschis scorul printr-un autogol al lui Răzvan Iosivoiu, cu largul concurs al lui Fotescu (’19). CSO Filiași şi-a majorat avantajul în partea secundă, prin Andrei Vaştag (’56). Replica gazdelor a venit prin Alin Călin (’76), cel care a închis tabela de marcaj.

După patru etape, CSO Filiași se află pe poziția secundă, la egalitate de puncte cu liderul C.S. Sporting Roșiori, însă cu un golaveraj inferior.