Medic craiovean, reținut pentru uciderea din culpă a mai multor pacienți. Doi au fost din Târgu Jiu

 

 

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj au reținut, luni, pentru 24 de ore, un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea a patru infracțiuni de ucidere din culpă, în forma culpei medicale.

În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic în cadrul unei unități medicale din municipiul Craiova, este bănuit că ar fi efectuat patru intervenții chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbați de 76 și 77 de ani, din Craiova și Plenița (Dolj), respectiv două femei, de 64 și 66 de ani, ambele din Târgu Jiu”, transmite IPJ Dolj.

Potrivit unor surse judiciare, se pare că este vorba de dr. Alin Demetrian, șeful Secției de ”Chirurgie Toracică” din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova.
Articolul precedentCea mai mare fabrică din Europa de procesare a lânii va fi construită în Oltenia
Articolul următorCîrțu, analiză a meciului cu Farul: Nu am fost extremi de slabi