Săptămâna 20-27 aprilie va debuta cu un episod de furtuni și ploi pe parcursul zilelor de luni, marți și miercuri, urmând ca răcirea să se accentueze o dată cu noaptea de miercuri spre joi, când va exista un risc semnificativ de apariție a înghețului. Precipitațiile vor fi destul de împrăștiate, având mai mult o răspândire locală, anunță pagina de meteorologie Climatologie și Prognoze globale.
”Săptămâna începe cu o vreme încă primăvăratică, dar luni, 20 aprilie 2026, la orele amiezii, aerul rece începe să sosească, iar temperaturile scad în nordul Moldovei și al Transilvaniei.
Masa de aer continuă să avanseze pe parcursul nopții, iar ziua de marți aduce modificări importante în ceea ce privește temperaturile. Vremea devine una înnorată, iar aversele și furtunile domină peisajul. Miercuri devine de-a dreptul rece. Maximele se apropie cu dificultate de valori de 15 grade Celsius în toate zonele țării, în vreme ce în masivele montane, maximele se apropie chiar de 0 grade Celsius. Dimineața zilei vine cu valori de 1-2 grade Celsius în podișul Moldovei, unde transportul de aer rece este cel mai susținut.
De joi se mai încălzește, însă nu susținut. Creșterea temperaturilor este doar o pauză de la transportul de aer rece, situație ce permite valorilor să câștige câteva grade.
Vestea bună vine însă după o veste mai puțin bună. Dimineața zilei de joi aduce risc de îngheț pe arii extinse. Din fericire, pare a fi singurul episod de temperaturi minime cu valori atât de apropiate de pragul înghețului pentru toată țara.
Vineri este așteptată o nouă creștere a valorilor de temperatură. Acestea urcă din nou spre 20 de grade Celsius.
Cu toate că acest lucru este îmbucurător, modelările susțin ideea că regimul de anticicloni va fi tot acolo și în săptămâna de după aceasta, așa că șansele de a vedea un nou transport de aer rece sunt destul de mari”, precizează sursa enunțată.






























