METEO – Prognoza săptămânală: Ploile continuă. Apare inversiunea termică

Pagina de meteorologie Climatologie și Prognoze Globale estimează o săptămână 10-17 noiembrie cu valori termice peste media perioadei, ulltima de acest fel a lunii, și cu precipitații, cele mai consistente urmând să fie înregistrate în sud-estul României.

 

O săptămână cu temperaturi ridicate pentru perioada în curs. Temperaturile vor fi peste medie pe tot parcursul intervalului, urmând să atingă iarăși valori de 20 de grade Celsius.
Ploile vor fi slabe, dar vor continua să apară până miercuri. Sud-estul este singura regiune unde vor fi înregistrate cantități consistente de precipitații”, transmite sursa menționată.

Temperaturi

Săptămâna debutează cu valori de temperatură care contrastează puternic. În ziua de luni, vom avea 20 de grade Celsius în sudul Dobrogei și doar 6-7 grade prin depresiuni. Sosirea unui anticiclon sudic va mai răci vremea, așa că marți ne așteptăm chiar la valori sub 0 grade pe timpul nopții în zonele montane.
Începand de miercuri, ploile vor apărea foarte rar si anticiclonul se va instala deasupra țării noastre, urmând să aducă un fenomen foarte cunoscut mai ales toamna: INVERSIUNEA TERMICA.
Astfel, aerul rece va coborî spre suprafața solului, urmând să vedem o inversare a valorilor de temperatură între altitudine și sol.
În ziua de sâmbată, acestea ar trebui să fie cel mai pronunțate, urmând să avem maxime de 16 grade Celsius în zonele montane și doar 12-14 grade prin zonele joase, din sud. Fenomenul ar trebui să fie vizibil și prin paturi groase și joase de nori, după un început de săptămână în care ceața va predomina.
Cu toate acestea, temperaturile vor rămane peste medie până duminică, când la nord de țara noastră ar trebui să se afle o masă de aer foarte rece datorată anticiclonului groenlandez”. 

PRECIPITAȚII

Ne așteaptă o săptămână cu ploi puține, în care doar depresiunile mediteraneene vor aduce ploi. Din cauza intensității mici a ciclogenezei din Mediterana, cantitățile ar trebui să fie reduse, urmând să se situeze sub 10 litri/mp.
Exceptie face sud-estul, unde vor fi până la 40 de litri, ceea ce înseamnă aproape toată media lunii noiembrie în câteva zile în acele zone”. 
Articolul precedentMinistrul Sănătății: Pacienții își vor putea programa consultul de pe laptop sau mobil
Articolul următorTensiuni la Craiova: Rădoi le-a spus jucătorilor că pleacă. Antrenorul se va întâlni cu Rotaru