METEO: Temperaturile scad sub 0 grade Celsius. Cum va fi vremea în această săptămână

Săptămâna 15-21 decembrie debutează cu temperaturi sub 0 grade Celsius, noaptea, anunță pagina de meteorologie Climatologie și Prognoze globale.

 

Dominația anticiclonilor sudici este importantă, dar scurtă ca durată. Aceștia s-au instalat de câteva zile, iar circulația dinspre altitudine spre sol va împinge aerul spre suprafață. Totodată, cerul eliberat de nori pe timpul nopții va aduce o răcire radiativă mai puternică.
Din această cauză, valorile din timpul nopților vor scădea sub 0 grade în mare parte din țară în prima jumătate a acestei saptămâni.
De joi, plecarea anticiclonilor sudici va antrena căldura, așa că valorile nopților vor crește din nou peste 0 grade.
Valorile din timpul zilei vor fi in general într-o creștere ușoară. Începm saptamâna cu valori de 4-7 grade. Pânâ la finalul săptamânii, acestea vor atinge 10 grade Celsius în zonele cu cer acoperit. Atunci când norii vor permite apariția soarelui, valorile vor crește semnificativ. 
O excepție notabilă este Câmpia de Vest, unde soarele își va face apariția în fiecare zi. Astfel, în funcție de retragerea plafonului de nori, valorile din timpul zilei ar trebui să urce până spre 13-14 grade Celsius”, precizează sursa enunțată. 
Precipitațiile de orice fel vor lipsi, cel puțin până duminică seara.
Articolul precedentCraiova câștigă la Sibiu, Coelho nu face nuntă din victorie: Nu trebuie să ne gândim deocamdată la titlu
Articolul următorBăsescu: Coaliția de guvernare are viață lungă. Altă variantă nu există. Problema e Grindeanu. Riscăm să vindem Porțile de Fier și Portul Constanța