Meteo, ultimă oră! De la cod galben de vreme severă, la 22-24 de grade Celsius, marți

Săptămâna debutează cu cod galben de vreme severă, valabil în 24 de județe, începând cu dimineața zilei de luni. Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări de până la 70-80 km/h, iar la altitudini mari de peste 90-100 km/h.

Județele vizate de  atenționarea cu cod galben, în data de 2 martie, orele 2:00-22:00,  sunt: Alba, Argeș, Arad, Bihor, Bistrița Năsăud, Brașov, Cluj, Caraș Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș și Vâlcea.

Pentru perioade scurte de timp, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta local prin averse, descărcări electrice și, posibil, ninsori, vijelii și grindină.

Pentru marți, 3 martie, specialiștii în meteorologie anunță temperaturi specifice lunii aprilie, fiind posibilă atingerea pragului termic al unei zi de vară.

Astfel, marți, maximele vor depăși frecvent 16-20 de grade Celsius, iar în Câmpia Română se vor atinge local 22-24 de grade Celsius, posibil 25 de grade Celsius.

Luni
Marți