Pagina de meteorologie Climatologie și Prognoze globale anunță o răcire a vremii, la finalul săptămânii 23 – 29 martie, și ploi. Va ploua și în Oltenia.
”Valorile termice vor începe să crească chiar de luni, cu excepția regiunilor din sud unde vremea va fi înnorată și va mai ploua. În sudul Moldovei, valorile vor urca spre 15 grade Celsius și la fel și în Câmpia de Vest.
De marți, vremea va deveni frumoasă în majoritatea regiunilor, iar temperaturile vor crește.
Zilele de miercuri și joi vor aduce noi creșteri ale temperaturilor, care vor ajunge la valori de 17 grade Celsius. Începând de vineri dimineață, un ciclon mediteranean va sosi în zona țării noastre. Temperaturile vor scădea, ajungând la valori scăzute. În vestul țării, valorile estimate vor ajunge la 7 grade Celsius, după o zi de joi cu 18-19 grade.
Sfârșitul de săptămână va aduce o vreme rece, cu valori sub media perioadei. Trecerea ciclonului va fi una destul de lentă, urmând să părăsească țara noastră abia de duminică. Din acest motiv, valorile de temperatură ar trebui să treacă cu greu de 7-9 grade Celsius la orele prânzului”, transmite sursa menționată.
În ceea ce privește precipitațiile, sunt estimate ploi în prima zi a săptămânii, acestea urmând să revină în weekend. Foarte posibil, va fi depășită media perioadei.





























