METEO: Vremea se răcește. Temperaturile scad sub 0 grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie anunță o răcire a vremii, sub media perioadei.

În săptămâna 8-15 noiembrie, valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice şi nordice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile vestice, centrale şi nord-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 15-22 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe tot teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În săptămâna 22-29 noiembrie, temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

În săptămâna 29 noiembrie-6 decembrie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va avea o tendinţă uşor deficitară, în cea mai mare parte a ţării.

Potrivit ultimelor estimări, joi, 11 noiembrie, la Târgu Jiu temperaturile vor coborî sub 0 grade Celsius pentru prima dată în toamna/iarna 2021.

Articolul precedentȘef din Poliția Gorj, pozitiv la testarea pentru consumul de droguri
Articolul următorGorj: Trei persoane au fost date dispărute. Familiile au cerut sprijinul autorităților