Mihai Weber: Sfârșitul acestei guvernări se apropie

Liderul PSD Gorj, Mihai Weber, a declarat că formaţiunea politică din care face parte a pregătit deja o moţiune de cenzură pentru a da jos guvernul Orban. Miercuri, a trecut şi o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, pe care social-democraţii îl vor demis după scandalul Unifarm. Weber şi-a îndreptat tunurile şi spre ministrul Economiei, Florin Cîţu, despre care a declarat că îndatorează ţara, fără ca românii să simtă un plus din punct de vedere material.

Sfârşitul acestei guvernării se apropie. Deja, este pregătită o moţiune. Moţiunea pe sănătate a dat un cartonaş roşu ministrului, care ar fi trebuit să-şi depună demisia de onoare. Am asistat la numiri controversate: chelneri, şefi de sală, şefi de pompe funebre, puşi ca manageri spitaliceşti. Au fost şi achiziţii care mai de care mai dubioase, cea mai recentă achiziţia privind anumite echipamente de protecţie făcută de unitatea Unifarm, al cărui director a fost lăudat, deseori, de premierul Orban, unitate în care au fost cerute şpăgi de peste 700 de mii de euro. Cetăţenii au fost puşi în pericol, pentru că acele materiale nici măcar nu erau conforme cu standardele cerute.

Domnul Cîţu a îngrozit populaţia României prin creditele pe care le-a făcut şi le face în continuare. Vedem că investiţiile sunt blocate, alocaţiile copiilor nu sunt majorate, iar pensiile, deşi este lege, nu vor fi majorate. E normal să ne întrebăm unde se duc aceşti bani”, a declarat Weber.

În schimb, premierul Ludovic Orban a spus, joi seara, ca o moţiune de cenzură împotriva Guvernului nu are niciun fundament.

Articolul precedentFost șef din PDL Gorj, adeziune la PSD
Articolul următorDocument! Se aprobă documentația tehnico-economică pentru reabilitarea Casei de Cultură