Sorinel Boza, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, a ieșit din nou în presă cu declarații optimiste, prognoze ce prezintă un an 2019 mult mai bun pentru companie. El este contrazis de un lucrător al Complexului, salariat ce prezintă concret situația deloc roză din unitate. ”Ne așteaptă un sfârșit de an greu, dar care începe pregătirea lui 2019, iar anul viitor se anunță un an bun pentru noi. CEO are 70% din energie produsă pe 2019 la un preț la care acoperim costul cu CO2. Așteptăm un sfârșit de an greu, dar anticipăm un 2019 bun. Anul acesta, din păcate, acest cost cu certificatele CO2 ne-a dat peste cap așteptările. Nimeni nu putea gestiona și crea un buget spunând că va fi 25 de euro un certificat de dioxid de carbon. Ne-am repoziționat pe piața de energie și pot să vă spun că 2019 va fi un an mult mai bun din punct de vedere financiar. Am rezolvat două exproprieri, mai rezolvăm două în octombrie, ca să nu mai căutăm cărbunele prin carierăe”, a prezentat viitorul la modul optimist, Boza. Replica salariatului CEO a venit pe o pagină din mediul virtual, acesta întrebându-l retoric pe manager câte luni vor sta oamenii în șomaj tehnic sau concediu fără plată anul viitor. ”Să vezi ce bun o să fie 2019, cu mai mult de jumătate din grupurile energetice oprite din cauza lipsei de cărbune. Vei fi obligat să dai bani grei pe gaze și păcură să suplinești cărbunele! Câte luni de șomaj tehnic sau concediu fără plată ne așteaptă în 2019, domnule Boza? Expropieri în zona Rovinari, zero…sau cu țârâita. Ici-colo câte o parceluță de teren sau pădurice. Excavatoarele sunt îngrămădite unul sub altul așteptând dezastrul ce va urma. Surpări de fronturi de lucru, cauzate de lipsa bermelor de siguranță obligatorii între treptele de carieră, neavând decopertă pe treptele superioare. O să fie un an bun, n-am ce zice”, a scris minerul. Acesta a reacționat și la vechea-nouă promisiune ce privește construcția unui grup energetic de 600 MW. ”Cu ce să alimentezi un grup de 600 MW, când tu nu ai cărbune să asiguri funcționarea grupurilor existente? Ăla singur arde cărbune cât ard două grupuri de la Rovinari, 3 și 4 pe vârf de capacitate”, a fost răspunsul la soluția opririi unui grup în momentul în care cel nou va fi pus în funcțiune. Poziționarea salariatului revoltat nu este singulară, în ultimele zile a ieșit la iveală că oamenii nu au primit echipamentul de lucru specific anotimpului și nici carierele nu au fost pregătite pentru sezonul rece.
Acasă Principale Gorj Miner, replică dură la optimismul conducerii CEO: Câte luni de șomaj tehnic...