Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, pentru luna iulie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4 miliarde de lei. La acestea se poate adăuga suma de 600 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, precizează AGERPRES.
Suma totală, de 4,6 miliarde de lei, va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Trebuie precizat, în iunie a fost programat pentru iulie un împrumut de 6,48 de miliarde de lei, însă s-a estimat că nu mai este necesară întreaga sumă.