Ministerul Sănătății a reacționat după ce pe rețele de socializare s-a viralizat un document, asumat, care anunță o iminentă criză a medicamentelor. Reprezentanții autorității medicale dezmint cele prezentate și liniștesc populația, dând asigurări că informațiile prezentate sunt false.
”Ca urmare a distribuirii pe rețelele de socializare a unui document avizat de <<Patronatul Protecției și Medicinei Familiei FAMILIA>>, dat spre informare medicilor de familie, în care se indică acestora <<să informeze pacienții mai ales pe cei cu afecțiuni cronice, să își procure medicamente pe o perioadă mai lungă de timp deoarece criza medicamentelor în farmacii este inevitabilă>>, din cauza faptului că statul român <<s-a implicat în mod iresponsabil în agravarea conflictului dintre Rusia și Ucraina>>, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că toate aceste date sunt false și se înscriu în spectrul informațiilor de tip fake news (minciuni)”, au transmis, joi, reprezentanții Ministerului Sănătății.
Aceștia îi roagă pe cetățeni să nu distribuie aceste informații false, „care sunt menite a induce panică în rândul comunităților, mai ales în rândul cetățenilor care necesită medicamentație sau tratament specific”.
IMAGINE: