Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, transmite că trebuie avute în vedere şi gradul de suportabilitate şi puterea de cumpărare a cetăţenilor în perspectiva implementării taxei de poluare la mașini, angajament asumat de România prin PNRRR, în 2021.
„România a promis în 2021, prin PNRR, că va face o reformă şi în ceea ce priveşte taxarea mobilităţii sau taxarea acelor mijloace de transport care sunt poluante, care emit dioxid de carbon şi gaze cu efect de seră şi, proporţional, cele care emit mai puţin vor fi impozitate cu impozit mai mic, mai redus. Aici sarcina este la Ministerul Transporturilor pe tot ce înseamnă mobilitate verde, tot ce înseamnă reducerea emisiilor de carbon pe partea de mobilitate. Acolo sunt deja câteva propuneri făcute, câteva proiecte elaborate de minister pe impozitarea transportului de marfă, de exemplu, în funcţie de distanţă, în funcţie de tonaj, sunt mai multe variante. De asemenea, au început discuţiile şi în spaţiul public cu privire la impozitarea mijloacelor de transport personale ale cetăţenilor în funcţie de norma de poluare, în funcţie de data la care au fost înmatriculate.(…) Acolo lucrurile trebuie discutate iarăşi pentru următorii şapte-zece ani. Discuţiile trebuie purtate şi cu autorităţile locale, pentru că autorităţile locale sunt cele care aplică taxele acestea locale -impozitul pe mijloacele de transport, de exemplu, este un venit al autorităţilor locale – şi gândite lucrurile astfel încât cei care poluează mai mult să plătească mai mult, cei care folosesc maşini nepoluante, noi, să nu fie trataţi la fel ca un cetăţean care aduce o maşină de şapte-opt ani din străinătate. Desigur, trebuie avut în vedere şi gradul de suportabilitate şi puterea de cumpărare a cetăţenilor, pentru că nu putem să privăm cetăţenii cu venituri mici de dreptul de a cumpăra o maşină, chiar dacă este una mai veche şi este una mai ieftină şi mai poluantă’‘, a declarat ministrul.