Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunță că România va depune pe data de 28 noiembrie, în sistemul informatic de colaborare cu Comisia Europeană, o scrisoare prin care va prezenta ce demersuri a făcut pentru îndeplinirea jalonului privind pensiile speciale, fără să existe o garantare că ţara noastră va recupera cei 231 de milioane de euro.
“România va depune pe data de 28 noiembrie, până la douăsprezece noaptea, în sistemul informatic de colaborare cu Comisia Europeană, o scrisoare prin care va prezenta ce demersuri a făcut pentru îndeplinirea suspendării jalonului. Răspunsul Comisiei Europene cu privire la îndeplinirea sau nu a jaloanelor va veni într-un interval de circa două luni de la data de 28 noiembrie. În intervalul de două luni de la 28 noiembrie, până cândva în februarie, probabil, va exista o analiză foarte minuţioasă a Comisiei Europene, inclusiv la nivelul mecanismelor de audit pe care le au pe PNRR, pentru a vedea dacă dovezile pe care România le-a pus pe masă sunt suficiente sau nu. Orice fel de încercare de a evalua dacă un jalon se face sau nu se face, ca să vorbesc în termeni mai simpli, este cumva sub rezerva unei analize formale care poate fi făcută de-abia după ce România depune scrisoarea formală pe data de 28 noiembrie (…) Având în vedere că răspunsul Comisiei Europene este într-un interval de circa două luni, aşteptarea mea este ca promulgarea să se şi întâmple în intervalul acesta, moment în care sistemul de audit şi de verificare al Comisiei Europene va decide dacă elementele întrunite, adică voinţă exprimată, acţiune realizată la capacitatea maximă a Guvernului la posibilităţile momentului, având în vedere intervenţiile CSM, contestaţii, CCR şi aşa mai departe, dacă aceste eforturi care, până la urmă, vor duce la îndeplinirea jalonului, chiar dacă tardivă, sunt sau nu penalizate proporţional, neproporţional, total, parţial sau cât sunt. Aceste lucruri sunt eforturi care ţin de prezentarea cât mai bună a ceea ce România a făcut şi nu garantează că România va putea recupera acei 231 de milioane de euro”, a precizat Pîslaru.
Acesta mai transmite că ”guvernul îşi va face datoria şi va împinge această reformă până la sfârşit’.

























