Eduard Novak, noul ministrul Tineretului și Sportului, și-a propus obiective ce privesc dezvoltarea fiecărui copil. „Fiecare copil trebuie să știe să înoate și să patineze”, își dorește demnitarul, potrivit unor declarații date la o televiziune centrală. Mai mult, acesta caută o altă formulă pentru educația fizică din școli și crede că, elevii ar trebui înceapă fiecare zi de școală cu 45 de minute de mișcare și nutriție.
„Îmi doresc ca fiecare copil să știe să înoate, să patineze. Minim. Și trebuie implicat sistemul educațional în sport. Haide să găsim altă formulă de educație fizică, 45 de minute de stretching plus nutriție. Eu aș pune prima oră să începem de aici, prima oră în fiecare zi 45 de minute de gimnastică și nutriție, după aceea suntem fresh, putem să începem să învățăm”, a spus, la Digi 24, Novak.
Declarațiile generaliste ale ministrului sunt, cel puțin la această oră, fanteziste, în condițiile în care în România sunt încă foarte multe școli cu wc-ul în curte, neracordate la rețeaua de apă, iar un patinoar sau un bazin de înot sunt utopii.