Ministru Sănătății nu exclude noi restricții: Situația este îngrijorătoare

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că nu exclude înăsprirea restricțiilor, în contextul creșterii galopante a cazurilor de Covid-19.

Dacă lucrurile merg așa în continuare, nu putem exclude alte restricții. Vă invit să vă uitați pe cifrele care sunt publicate în fiecare zi, lucrurile încep să devină îngrijorătoare. Atât testarea cât și raportarea ne arată o imagine a realității. Consider că sunt mai mulți indicatori pentru imaginea reală, însă indicatorul care nu poate fi pus în niciun fel la îndoială este numărul de pacienți din secțiile de Terapie Intensivă. Și acest număr crește, a crescut în fiecare zi, așa că apelul nostru e ca oamenii să respecte regulile și să se protejeze pe ei și pe ceilalți!”, a declarat ministrul.

 

Minus o oră…

 

Pe surse, la nivel central, se vehiculează că guvernul ia în calcul să limiteze circulația pe timpul nopții începând cu ora 22:00, în loc de ora 23:00.

 

Articolul precedentFlorin Cîțu: Nu există niciun proiect de vaccinare obligatorie pe masa guvernului
Articolul următorDan Ilie Morega, sfaturi publice pentru ginerele său, numit de curând prefect de Gorj