Ministrul Agriculturii: În România intră produse lactate care nu au văzut laptele. Pot fi făcute din zer

 

În România intră produse din lapte care nu sunt produse, de fapt, din lapte, a spus pentru Profit.ro, ministrul Agriculturii, Florin Barbu. El îi îndeamnă pe români să cumpere, în piețe, de la vânzători care au certificat de producător.

Toată lumea ne spune că aducem și mâncăm unt și alte produse, cașcaval, venite din Franța, care, îți spun, anumite categorii de produse nu au văzut lapte. Ideea noastră a fost în felul următor: să sprijinim sectorul zootehnic, am pus subvenții foarte mari pentru a realiza cantități de lapte cât mai mari în România și, prin proiectul INVESTALIM, să vină procesatori, să producem la noi în România și unt, și cașcaval, și, practic, să consumăm produsele românești. (…) Spun că sunt din derivate din lapte. Aceste derivate pot să fie făcute din zer. Deci, în România intră produse care nu sunt de o calitate superioară. Prin acest proiect pe care noi l-am lansat, INVESTALIM, de 600 de milioane de euro, asta vrem să facem – să producem în România produse calitative și să fie pe piață și, practic, să încercăm și noi, prin politica pe care Guvernul o face acum, să cumpărăm aceste produse. Am și lansat acea platformă <<Cumpără românește>>, unde se înscriu toți producătorii români și încercăm să-i integrăm. Suntem în discuții cu retailerii și felicit – fără a-i da numele – un retailer din România care ajuns să aibă pe rafturi 90% produse românești”, a precizat Barbu.

Articolul precedentCiolacu: Domnul Geoană are experiență ca președinte, a mai fost câteva ore
Articolul următorVideo! Patronul echipei lui Morunțan a intrat pe teren și a bătut arbitrul