Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că în maximum patru ani România își poate asigura necesarul de consum la carnea de porc din producția internă.
”Ne trebuie 8,7 milioane de porci şi avem prinsă o sumă de 2,8 miliarde de lei pentru anii 2025 şi 2026, pentru a realiza 2,8 milioane de purcei, inclusiv de porc gras în România. Vom dezvolta aceste ferme prin Ministerul Agriculturii. E o schemă de ajutor de stat, aşa cum am avut şi pe reproducţie, care a fost un succes. De anul acesta producem încă 1,5 milioane de purcei, practic ar trebui să închidem la sfârşitul anului 2026 cu 5 milioane de porci în România, deci să ajungem de la 3,2 milioane la 5 milioane de porci. Aceste măsuri vor reduce importurile, iar în maximum patru ani am putea ajunge la o balanţă pe zero pe carnea de porc. România poate avea grad de autosuficienţă de 100% şi la carnea de porc. În loc să facem ferme de reproducţie, şi să nu mai importăm purcelul cu 125 de euro, ci să-l producem în fermele din România cu 50 – 60 de euro, noi am făcut ferme de porci în anii 2014-2020 pe fonduri europene, dar numai pentru îngrăşare porc. Practic, era profitul fermierilor pe care îl aveau în creşterea de porc şi atunci am luat decizia să nu mai mergem haotic, să mergem de la reproducţie, de unde luăm purcelul până la lanţul final, inclusiv abator. De altfel, s-a aprobat printr-o schemă de ajutor de stat de la Ministerul Finanţelor realizarea celui mai mare abator din sud-estul Europei, o investiţie foarte mare, la Piatra-Olt, de aproape 3 milioane de capete anual. Va fi noul Comtim al României. Eu plec din minister dacă nu ajung la 8,7 milioane de porci în patru ani”, a declarat, pentru Agerpres, mimistrul.