Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, transmite că a luat act de informațiile privind comercializarea unor produse horticole provenite din țări terțe, care ar fi fost introduse pe piață și prezentate consumatorului drept produse românești, și a dispus declanșarea unor verificări prin Corpul de control.
„Protejarea producătorilor români și respectarea dreptului consumatorilor de a cunoaște originea reală a produselor pe care le achiziționează reprezintă o prioritate. Nu vom tolera nicio practică prin prin care cooperative agricole sau alte entități să fie folosite ca paravan pentru introducerea pe piață a unor produse provenite din țări terțe sub denumirea de produse românești. Am dispus Corpului de control să verifice cu maximă atenție toate informațiile primite, pentru identificarea tuturor cooperativelor agricole sau altor agenți economici potențial folosite ca paravan, iar acolo unde vor fi constatate abateri, se vor aplica măsurile prevăzute de lege”, a precizat vicepremierul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.
































