Ministrul cere verificări: Vin semnale că nu se desfășoară activitățile didactice în sistem online

Ministrul Educației, Monica Anisie, a cerut inspectorilor școlari să verifice dacă se desfășoară lecțiile în sistemul online. Asta în condițiile în care, potrivit raportărilor transmise de inspectoratele şcolare, luni, la ora 10.30, 8.797 de şcoli erau în scenariul verde, 5.029 în cel galben, iar 3.830 în cel roşu, și aproximativ 1 milion de elevi din România învațau exclusiv online, iar la nivel de minister au ajuns semnale care arată că parte din activitățile pedagogice care ar trebui să aibă loc online nu se desfășoară.

V-aş ruga să îmi permiteţi să fac un apel către inspectorii şcolari generali, generali adjuncţi şi inspectori şcolari din cadrul inspectoratelor şcolare, să intensifice activitatea de monitorizare a lecţiilor desfăşurate în sistemul online şi spun acest lucru pentru că în cadrul Ministerului Educaţiei vin tot mai dese semnale de la părinţi şi elevi că nu se desfăşoară aceste activităţi didactice în sistem online”, a declarat ministrul.

Articolul precedentPrimăria Târgu Jiu intenționează să preia Cinematograful ”Sergiu Nicolaescu”
Articolul următorPâlpâie alarmele la Târgu Jiu: Rata de infectare cu Covid-19, aproape de închiderea activităților din HoReCa