Ministrul Educației: Evaluarea profesorilor de către elevi este un lucru fără sens

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, nu ia în calcul evaluarea profesorilor de către elevi, așa cum s-a vehiculat în spațiul public. Acesta subliniază că un feedbak este foarte bine venit, însă o evaluare presupune ca evaluatorul să aibă cel puțin cunoștințele celui evaluat.

Nu se vorbeşte despre evaluarea profesorilor de către elevi, pentru că asta este un lucru fără sens. Ca să evaluezi, trebuie să ai acelaşi nivel, cel puţin acelaşi nivel cu cel pe care-l evaluezi. Aaa, că vorbim despre feedback din partea elevilor, ăsta este un lucru foarte bun. (…) Pentru evaluare trebuie să ai cel puțin nivelul de competenţă al celui evaluat”, a spus, la Antena 3, ministrul.

Cîmpeanu crede că ideea Consiliului Național al Elevilor de a crea o fișă cu întrebări pentru feedback cu privire la activitatea profesorilor de la clasă este una bună și a precizat că în minister „se ocupă un secretar de stat”.

Articolul precedentNu e liniște la Pandurii: Jucătorii străini pleacă, iar Cojocaru are replici pentru Condescu
Articolul următorGorj: Transportat la spital după ce a căzut dintr-un copac din cimitir