Ministrul Educației: Niciun cadru didactic nu o să mai aibă un salariu mai mic decât salariul mediu pe economia națională

 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță măsuri ce vizează reducerea abandonului școlar, prin burse și alte pârghii, în același timp precizând că și profesorii vor avea salarii mai mari.

A doua categorie de măsuri este aceea a creșterilor salariale, care sunt menite să redea și prestigiul și atractivitatea profesiei didactice. Este pentru prima oară când într-o lege sectorială am îndrăznit să avem o precizare clară, pentru profesorul debutant, inclusiv profesorul stagiar, salariul mediu pe economia națională, care în momentul de față este 4000 de lei net. 

Cu alte cuvinte, niciun profesor, niciun cadru didactic, să nu mai aibă, în România, un salariu mai mic decât salariul mediu pe economia națională”, a spus ministrul. 

Articolul precedentMinistrul Energiei: Complexul Energetic Oltenia este, practic, salvat
Articolul următor”Gorjul”, atac la somn, la Dunăre. Capturi frumoase reușite pe bătrânul fluviu