Ministrul Energiei: Consumatori vulnerabili vor fi cei care câștigă până la salariul minim

 

Consumatorii vulnerabili vor fi cei care câștigă până la salariul minim, conform noii scheme de sprijin. Aceștia se vor înscrie într-o platformă online sau vor completa cereri pe propria răspundere la Primărie, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

 

Practic, consumatorii vulnerabili, conform propunerii noastre, vor fi cei care câștigă până în salariul minim, de exemplu, inclusiv cei cu pensii mici sau foarte mici. Ei se înscriu pe o platformă sau merg la sediul Primăriei dacă nu sunt alfabetizați digital, dacă nu se descurcă să completeze formularul online. Se fac anumite verificări. Dacă sunt validați drept consumatori vulnerabili la acel loc de consum pe care în declară, atunci primesc de la Poșta Română un card sau un tichet pentru energie și acesta va fi în fiecare lună creditat cu anumite sume. O sumă exactă nu vă pot da în acest moment pentru că depinde de o discuție finală la nivel de coaliție. Principiul pe care trebuie să îl știe românii este că cei care sunt în nevoie vor fi sprijiniți, asta înseamnă că aceste facturi să nu devină o povară pentru aceste familii. Cei care se încadrau la acel plafon de 0,68 de lei / kWh și aveau o factură lunară de 30-40 de lei să nu aibă o creștere decât eventual modică în facturi’‘, a precizat ministrul. 

Articolul precedentIsraelul a atacat Iranul
Articolul următorNici măcar nu a fost 1 Aprilie: Nu au fost descinderi la Primăria Târgu Jiu