Ministrul Energiei: Dacă un român vrea să facă un bine, să nu pornească mașina de spălat seara

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că una dintre măsurile care ar putea fi luate, ca și recomandare pentru consumatori, în contextul caniculei, pentru a ajuta Sistemul Energetic Național, ar fi ca seara, în vârful de consum, să nu fie pornite aparatele mari consumatoare de energie.

E un subiect sensibil. De ce? Pentru că într-o altă epocă, românilor li s-au restrâns aceste drepturi pe care într-o țară civilizată ar trebui să le ai. Ar trebui să ai dreptul să-ți aprinzi lumina, să pui mașina de spălat rufe când dorești. E adevărat, din perspectiva Sistemului Energetic Național, dacă un român vrea să facă un bine, ar trebui să nu pornească mașină spălat rufe sau de spălat vase sau alți consumatori în acest vârf de seară, deci între ora 18:00 și ora 21:00. Ar putea face acest lucru”, a spus ministrul, luni, potrivit AGERPRES. 

Articolul precedentGorj: O copilă a sunat la 112 și a sesizat că tatăl ei amenință, cu un cuțit, întreaga familie
Articolul următorFCU a anunțat două noi transferuri