Ministrul Energiei: Factura la electricitate trebuie să scadă în jumătate de an, maxim nouă luni

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că România trebuie să reducă prețul la electricitate pentru consumatorul final în cel mult nouă luni. Acesta precizează că se lucrează pentru identificare unor soluții rapide.

 

Din punctul meu de vedere, în aproximativ jumătate de an, nouă luni ar trebui să stabilizăm, să mai scădem preţul la consumatorul final. Nu vă spun că acum lucrez cu cei mai buni oameni pe care i-am găsit şi în România, şi în afara ţării, şi în domeniul privat, şi în universităţi, pentru a găsi mecanisme prin care să grăbim şi procesul de producţie, am venit cu un document care va fi discutat săptămâna aceasta într-un grup interministerial cu premierul României şi îl pregătim să introducem în CSAT, prin care arăt riscurile pe care le are România dacă nu introduce noi capacităţi de producţie şi să scoatem afară toate aberaţiile, care unele sunt de mediu, unele sunt de tehnică, în care nişte funcţionari trimit clarificări cu numele unui peşte, care ar trebui să fie scris într-un fel sau nu, în alt fel, tocmai pentru a scurta cu cel puţin jumătate timpii în care începem proiecte strategice de energie”, a declarat, la Antena 3, ministrul Energiei.

 

În context, acesta a mai spus că ia în calcul un proiect de lege prin care clienții casnici care au un venit de până la 3.000 de lei pe lună să plătescă un preț de 1 leu/kWh de energie electică. Nu a precizat și modul în care s-ar implementa programul.

 

 

Articolul precedentE gata! Pentru Târgu Jiu și vlăstarele orașului. Investițiile de la Palatul Copiilor au fost finalizate. Reîncep activitățile
Articolul următorMinistrul Finanțelor: Nu avem în plan, în acest moment, o creştere a taxelor în 2026