Ministrul Energiei: Nu suntem în riscul de a nu avea suficienți carburanți. Aducem motorină și din Norvegia

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, luni, că nu există riscul de a nu avea suficientă motorină şi benzină pe piaţa din România.

În momentul de faţă o să putem să ne ţinem în continuare de producţie, fără să avem perturbaţii în piaţă. În cazul motorinei producem aproximativ 50% din ceea ce consumăm pe teritoriul României, diferenţa venindu-ne din India, din Turcia, din Oman, din Arabia Saudită. În această formulă, practic, noi avem sub o oarecare presiune, doar 10% din consumul intern al motorinei din România. În acest context pot să vă spun că am discutat şi cu cei din terminalul lor, din Arabia Saudită, acea rafinărie care a fost oprită nu este cea care livrează României. Rafinăria care livrează astăzi în România este în continuare pornită şi funcţionează la parametrii optimi în Arabia Saudită. Între timp, noi ne-am diversificat sursele de aprovizionare şi aducem inclusiv motorină din Norvegia pentru a ne acoperi o parte din mixul din ţara noastră. Ceea ce vreau să transmit foarte clar oamenilor de acasă este următorul lucru: suntem pregătiţi, atât cu ceea ce avem în stocurile operaţionale astăzi la operatorii economici din România, cu achiziţiile făcute în avans pentru următoarele luni, de ţiţei, pentru rafinările din România, cu o situaţie în care să ne ajungă toate stocurile timp de cel puţin 5-6 luni de zile, pe lângă situaţia de urgenţă în care noi astăzi suntem pregătiţi, cu depozitele  în proporţie de 102%, pentru că avem deja toate depozitele full plus zone de rezerve pe zonă de transport, că nu suntem în riscul de a nu avea suficientă motorină şi benzină pe piaţa din România”, a precizat ministrul. 

Articolul precedentSimion: Gorjul intră în faliment. CE Oltenia se închide
Articolul următorVot în Senat: Cine ar urma să fie exceptat de la neplata primei zile de concediu medical