Ministrul Energiei: Posibilă prelungire a plafonării prețurilor la energie, dar doar pentru câteva luni

Guvernul nu a decis încă strategia de după expirarea plafonării la energie electrică și gaze naturale, la 1 aprilie. Prețurile de pe piața liberă au crescut, condiție în care românii ar putea achita facturi substanțial mai mari, o altă povară pentru mulți dintre cetățeni.

Potrivit lui Sebastian Burduja, ministrul Energiei, în primă fază ar putea fi prelungită actuală măsură, plafonarea, dar doar pentru trei sau șase luni:

Vedem cât va fi perioada – 3 luni sau 6 luni, după aceea cred că România ar trebui să își direcționeze sprijinul către acei români care au într-adevăr nevoie”, a spus Burduja.

 

 

Articolul precedentFCU Craiova, egal în amicalul cu CS Afumați. Oltenii au transferat un tânăr jucător crescut la Benfica
Articolul următorTârgu Jiu: Stimulente pentru medicii care vor să vină la Spitalul Județean de Urgență