Ministrul Energiei spune când ar urma să fie funcționale grupurile grupurile pe gaze de la CE Oltenia

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat joi, de la Rovinari, că grupurile pe gaze de la Ișalnița și Turceni nu vor fi finalizate mai devreme de ultimele luni din anul 2027.

 

Plecăm de la premisa că nu putem să închidem grupuri pe cărbune fără să punem altceva în loc. Ori anul viitor nu anticipăm să avem finalizate grupurile pe gaz și cel mai probabil nici în anul 2026. Probabil că în anul 2027 spre final vor fi puse în folosință. Obiectivul pe care îl avem în toate discuțiile cu Comisia Europeană, și pe care l-am enunțat deja cu acești parteneri, este să prelungim aceste termene cu unu sau doi ani de zile ca să fie sincronizate cu punerea în funcțiune a grupurilor pe gaze. Cel de la Ișalnița este cel mai mare, apoi de la Turceni. Dar toate acestea vin într-un orizont de tip care nu ne putem permite să închidem grupurile pe cărbune, mai ales grupul V”, a declarat ministrul. 

 

 

 

Articolul precedentScade și tot scade: Prețul mediu al curentului electric este mai mic decât cel de acum un an
Articolul următorO comisie începe monitorizarea prețurile produselor alimentare al căror adaos comercial a fost plafonat