Comisia Europeană va analiza cererea de subvenţionare a certificatelor de CO2, plătite de Complexul Energetic Oltenia. În acest moment, povara pe care o suportă gigantul energetic este prea mare, preţul uni certificat ajungând de la 6 la 15 euro. Deşi producătorii de energie din surse poluante, cum este şi cazul CEO, trebuie să se alinieze unor norme europene, parlamentarii români speră să-i înduplece pe cei care au făcut legislaţia internaţională să conştientizeze dificultatea în care se află Complexul. Deputatul PSD Mihai Weber rămâne optimist şi spune că o întâlnire în acest sens va avea loc săptămâna viitoare.
“Am făcut câţiva paşi, chiar am discutat cu ministrul Energiei să găsim o soluţie sau să demarăm un procedeu prin care trebuie găsită o soluţie pentru a subvenţiona aceste certificate, care, din punctul meu de vedere, au generat cea mai mare problemă cu care Complexul Energetic Oltenia se confruntă acum. Vorbim despre mai mult decât dublarea preţului unui certificat, asta înseamnă că Complexul Energetic Oltenia va trebui să plătească o sumă uriaşă, sumă care ar putea fi folosită în alte scopuri, în alte direcţii şi drept pentru care trebuie găsite anumite soluţii. Problema respectivă este discutată şi la nivel de prim-ministru, vom merge cu un material după ce vom avea exact toate datele, vom merge cu un material şi către Comisia Europeană, cu o echipă din care va face parte domnul ministru şi alţi reprezentanţi care cunosc problema îndeaproape”, a precizat Weber.
Iniţial, liderul PSD declarase că vrea ca statul să subvenţioneze costurile certificatelor CO2, dacă acestea depăşesc un prag impus gigantului energetic.