Ministrul Finanțelor: Reorganizările vor duce la reducerea numărului bugetarilor. Se pot angaja în privat

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, transmite că reorganizările instituţionale vor duce la reducerea numărului de personal, angajaţii din acele instituţii bugetare având suficient timp să găsească alternative.

 

Nu cred că este nevoie în momentul de faţă de asemenea concedieri în masă, dar reorganizările instituţionale vor duce la reducerea numărului de personal. Îmi doresc ca acest surplus de personal să fie absorbit de mediul privat. De aceea, nu se fac lucrurile de azi pe mâine. Nu sunt neapărat concedieri pentru că sunt, pe de o parte, şi plecările naturale. Dacă semnalul este clar – şi ştim exact de la bun început care sunt instituţiile care vor suferi modificări, acolo deja angajaţii din sectorul public ştiu ce-i aşteaptă şi au timp suficient, luni de zile, să găsească alternative. Mediul privat are nevoie de oameni pregătiţi. Nu ne dorim să bruscăm nici sistemul bugetar, nu dorim să bruscăm nici mediul de afaceri, nici mediul privat – şi acest fenomen natural trebuie susţinut şi încurajat. Sunt convins că foarte multe persoane din mediul public se pot recalifica sau se pot reangaja imediat în mediul privat”, a precizat ministrul. 

Articolul precedentGorj: Au nevoie de ajutor. ACUM! Maturi și doi copii, sub cerul liber după ce le-a ars casa, în noaptea dintre ani
Articolul următorInteres din străinătate: Rotaru ar putea primi o ofertă de transfer pentru unul dintre favoriții săi