Ministrul Finanțelor susține că începem să ne revenim: Începe dezinflația și crește consumul

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că procesul de dezinflație ar putea începe în lunile august-septembrie, iar economia României ar putea înregistra o revenire mai consistentă începând din 2027.

Creștere economică:

Scenariul de bază rămâne o creștere economică de 0,1% în acest an, însă atingerea acestei ținte depinde de evoluția economiei în trimestrele III și IV. Ne bazăm în special pe un an agricol bun și pe continuarea ritmului foarte bun din construcții, sector care înregistrează în prezent un avans de aproximativ 14%. În pofida multiplelor şocuri, economia României s-a dovedit rezilientă, iar aceasta se datorează în primul rând seriozității antreprenorilor şi mediului de business legitim”.

Inflație:

Procesul de dezinflație este estimat să înceapă în perioada august–septembrie. Contextul internațional, inclusiv conflictul din Iran și efectele acestuia asupra prețurilor la energie și carburanți, a întârziat acest proces. Estimarea actuală este o inflație de 5–6%, nu de 4% conform scenariului inițial, însă direcția rămâne una de scădere”. 

 Consum:

Odată cu reducerea inflației, estimăm o revenire treptată a consumului spre finalul anului, în special în trimestrul IV, pe fondul unei baze de comparație mai favorabile și al temperării creșterii prețurilor”. 

Dobânzi:

Dacă procesul de dezinflație se confirmă și deficitul rămâne în parametrii asumați, avem premisele pentru o ușoară reducere a dobânzilor. În același timp, rămânem prudenți, deoarece costurile de finanțare sunt influențate atât de contextul internațional, cât și de nivelul deficitului și al datoriei publice. La finalul lunii iunie, cheltuielile cu dobânzile erau cu aproximativ 4 miliarde de lei peste nivelul de anul trecut”.

Deficitul bugetar:

‘Menținem proiecția de reducere a deficitului în țintele asumate, printr-o abordare serioasă şi responsabilă în managementul banilor publici. Consolidarea fiscală este esențială pentru reducerea costurilor de finanțare și pentru creșterea încrederii investitorilor”. 

 Investiții publice:

Continuăm în ritm susținut, cu 9 miliarde de lei în plus în primele 6 luni, sprijinite inclusiv de accelerarea implementării proiectelor finanțate prin PNRR. Aceste investiții susțin activitatea economică și creează premise pentru revenirea creșterii”. 
Articolul precedentPonta: În 2015, România exporta energie electrică. Țara a intrat pe mâinile unor oameni sprijiniți din afară
Articolul următorCSM Târgu Jiu, adeversar greu în turul III al Cupei României. Calificarea se joacă pe Municipal, într-un singur meci