Ministrul Internelor: În multe instituții se consumă droguri de către adulți

Cătălin Predoiu, ministrul interimar al Internelor și vicepremier, a spus în Senat, în cadrul conferinței „Dependețele la tineri – impact medical, social și economic. Răspuns integrat de prevenție”, că în multe instituții se consumă droguri.

 

Noi nu consumăm la Ministerul de Interne, cel puțin la nivelul conducerii. Redevenind serioși, e o temă interesantă asta pentru că, într-adevăr, în multe instituții se consumă de către adulți. Ãsta este adevărul.

O altă realitate, pe care nu o dezbatem destul, este că nu există foarte multă sinceritate. Și aceste statistici pe care le avem sunt de multe ori relative și trebuie să luăm în calcul acest lucru. 

Adulții trebuie să dea primul exemplu, pentru că în felul acesta încurajează și tinerii să își asume un pas greșit, poate o tentație, o proiecție, și să o abordeze cât se poate de firesc. Nimeni nu are un drum complet lin în viață sau lipsit de provocări, tentații, greutăți sau greșeli.

Și atunci, dacă tinerii văd că adulții își asumă aceste greșeli, la un moment dat sunt încurajați să facă și ei la fel. Sunt personalități din lumea politică, artistică, sportivă care au recunoscut că au cedat acestei tentații. Este primul pas către o rezolvare a problemei”, a afirmat Predoiu.

Articolul precedentRotaru ar putea rămâne fără un jucător de bază: Nu știu dacă voi continua la Craiova
Articolul următorDronă prăbușită pe un bloc de locuințe din Galați