Ministrul Mediului: Biodiversitatea Deltei nu a fost afectată de lucrările Ucrainei pe Bîstroe

 

  Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a anunțat, joi, la sfârșitul ședinței de guvern, că biodiversitatea Deltei Dunării nu a fost afectată în prezent de lucrările de dragare făcute de Ucraina pe canalul Bîstroe, iar primele măsurători cu privire la debitul Dunării au fost finalizate pe brațul Chilia şi pe secţiunile apelor teritoriale ale României.

În ultimele săptămâni, colegii mei de la ANAR şi de la ARBDD n-au stat degeaba şi au făcut primele măsurători, care au fost realizate săptămâna trecută. Au fost finalizate săptămâna trecută şi începute acum două săptămâni cu privire la debitul Dunării, pe Chilia şi pe secţiunile unde avem acces pe apele teritoriale ale României. Unde am putut, am mers până la malul celălalt al Dunării, cu acordul partenerilor şi vecinilor noştri ucraineni. Aceste măsurători confirmă faptul că debitele nu s-au modificat faţă de debitele statistice din ultimii 10-20 de ani în acea zonă. Confirmă de asemenea faptul că pe cele 14 secţiuni transversale nu sunt modificări substanţiale cauzate de dragări, dar trebuie subliniat faptul că aceste măsurători vizează 14 puncte de secţiuni transversale pe o lungime de aproape 100 de km. Pentru a avea o concluzie generală avem nevoie de acordul părţii ucrainene, care a fost promis şi confirmat verbal în această săptămână, la Ministerul Transporturilor, la întâlnirea bilaterală. Aşteptăm confirmarea în scris a acestui acord, astfel încât cele trei vapoare pregătite de Ministerul Transporturilor să finalizeze această procedură de măsurare a adâncimii şi recalculare a debitelor şi să putem trage concluziile finale. Efectele, în niciun caz, nu vin de azi pe mâine. Biodiversitatea, astăzi, în Delta Dunării nu este afectată de aceste lucrări şi România nu va fi niciodată de acord cu lucrări care să afecteze biodiversitatea în Delta Dunării”, a precizat Tanczos Barna, ministrul Mediului. 

Articolul precedentSONDAJ: AUR se apropie de PNL, USR nu reușește să mai atragă electorat
Articolul următorTârgu Jiu: Municipalitatea a reușit obținerea altor fonduri, prin PNRR, pentru investiții