Ministrul Muncii a spus cât va fi salariul minim de la 1 iulie

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că, în urma discuțiilor cu sindicatele și reprezentanții patronatelor, s-a stabilit ca, de la 1 iulie 2024, salariul minim pe economie să fie de 3.700 de lei, brut.

La finalul anului trecut am avut o întâlnire în Consiliul Național Tripartit unde orientarea pe care cele trei părți, reprezentanții confederațiilor sindicale, reprezentanții patronatelor și reprezentanții Executivului, este aceea ca de la 1 iulie 2024 să avem o valoare de 3700 de lei salariu minim pe economie. Foarte important, pentru că și în acest mecanism pe care îl avem în lucru și la care lucrează colegii noștri de la Institutul Național de Cercetare în domeniul muncii și protecției sociale, ținem cont de trei componente.

Una dintre cele trei componente este reprezentată de productivitate. Este foarte important ca, în creșterea salariului minim, să nu se regăsească doar nevoia socială de creștere a venitului, ci aceasta să fie corelată cu creșterea productivității, astfel încât să avem și pentru angajatori o creștere sănătoasă, astfel încât angajatorul să își poată permite să vină cu creșteri suplimentare pentru angajați.

Important este ca și angajatul să fie preocupat în permanență să aducă un plus de valoare pentru angajator. Angajatorul trebuie să fie primul interesat să plătească mai bine un angajat bun, cu atât mai mult pe o piață a forței de muncă deficitară. Este important ca salariul minim să reflecte ceea ce face angajatul efectiv. Pentru că sunt situații în care se găsesc și alte forme de stimulare a salariaților”, a spus Ministrul Muncii.

Articolul precedentTârgu Jiu: Incendiu la Piața de Flori
Articolul următorMETEO: Vremea se încălzește. Meteorologii estimează maxime de 27 de grade Celsius