Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a vorbit duminică seara, la un post național de televiziune, despre problemele care au generat nemulțumiri în rândul pensionarilor cu grupe de muncă, odată cu noua Lege a Pensiilor.
‘‘În condiții speciale avem 131.000 de pensionari, 74.500 cărora le-a crescut pensia. Cei care au rămas la aceeași valoare sunt 53.000 de oameni, iar la condiții deosebite, pentru 83.000 pensia a crescut, iar pentru 12.000 sumele au rămas la aceleași valori. Deci, nu toți cu grupele de muncă au pierdut. 66% din pensionarii din grupele de muncă au obținut o creștere. Este important ca cei din grupele de muncă să știe că punctajele au fost preluate. Au fost înglobate în majorarea de punctaj de 50% pentru cei cu condiții speciale și 25% pentru foștii angajați în condiții deosebite. De asemenea, aceștia li-au păstrat în continuare și reducerea vârstei de pensionare. Toate aceste avantaje au fost păstrate.
La 4,4% dintre pensionari sumele rămân la fel iar 82,5% din pensii care au crescut. Pentru 13% au rămas la fel și 200 de mii de pensii, adică 4,4% rămân la fel până se realizează echitatea.
Ei au avut până acum stagii de cotizare reduse, dar pensii mai mari. Au tot fost modificări ale legislației. Indicele de corecție nu a fost bazat pe contributivitate, ci a nemulțumit și nedreptățit toți cei care au ieșit la pensie înainte și chiar după anul 2011. Una e să ieși la pensie cu indice 1,17 și alta e să ai 1,41. Dacă aveai 1.000 de lei, acești 1,41 însemnau 400 de lei în plus la pensie. Noua lege este pe contributivitate, acesta e scopul principal. Punctele de stabilitate reprezintă soluția pentru cei care au vechime în muncă mai mare, dar în același timp ca să încurajeze stabilitatea în sistemul public de pensii. Dacă stai mai mult în câmpul muncii, vin mai mulți bani la buget. Deci, ai mulți ani de muncă, vei avea o pensie mai mare. Nedreptatea a fost pentru 3,8 milioane de oameni, care au muncit la fel ca alți angajați, dar au avut pensii mai mici. Punctele de stabilitate se dau numai pentru perioada de muncă efectivă, nu pentru sporuri sau atunci când ești și angajat și pensionar”, a spus, la Realitatea TV, ministrul.