Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță că pensiile mici nu pot fi mărite diferențiat. Prezent în studioul unei televiziuni naționale, acesta a fost întrebat de un pensionar dacă ar putea trăi cu 1.700 de lei lunar, iar răspunsul a fost: nu.
”Este neconstituţional şi nelegal să mărim pensiile diferenţiat pentru că am încălca principiul contributivităţii, dar pentru pensia minimă am majorat-o cu 25% de la 1 ianuarie. Pentru pensiile mici avem aceste măsuri care se vor aplica până la sfârşitul de an, din două în două luni, vor intra în vigoare din iunie, se vor face imediat cum există posibilitatea, plăţile, nu va exista să nu se plătească şi să fie prinsă şi luna iunie, indiferent când se va face plata. Suntem în perioada de discuţii cu Comisia Europeană, ne închidem pe majoritatea discuţiilor, deci nu există probleme aici”, a declarat, la Antena 3, Budăi.