Ministrul Muncii: Mergem pe o majorare a pensiilor cu 10%

 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că la nivel guvernamental se discută despre o majorare a pensiilor cu 10 la sută, plus sprijinirea pensionarilor cu pensii mici şi a categoriilor vulnerabile, mai ales pe perioada iernii.

 

Noi, PSD, nu ne-am schimbat opţiunea, am spus foarte clar, încă de la sfârşitul lunii august, că se impune o majorare de cel puţin 10 la sută. A prezentat şi preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, o versiune în care spune că în aceeaşi anvelopă bugetară, de exemplu, pentru o majorare de 15 la sută, pentru toată lumea, vorbim de cei pe contributivitate, acuma mergem pe o majorare de 10 la sută şi prin diferenţa impactului bugetar să sprijinim acea categorie vulnerabilă, să sprijinim pensionarii cu pensiile mai mici. Suntem în dezbateri, suntem, aşa cum ştiţi, în construcţia bugetului pe anul 2023. Trebuie să fim foarte atenţi la evoluţia preţurilor, trebuie să meargă aceste majorări în paralel sau odată cu încă alte măsuri pentru a stăvili majorarea preţurilor din energie şi pentru a sprijini, bineînţeles, şi angajatorii, pentru că până la urmă cea mai bună protecţie socială este existenţa unui loc de muncă” a declarat ministrul, duminică seară, la România Tv.

O decizie finală se va lua, însă, în cadrul coaliţiei, iar aceasta va fi anunţată de liderii coaliţiei de guvernare. În prezent, potrivit lui Budăi, se lucrează la construcţia bugetului pe anul 2023.
Articolul precedentGorj: Amenzi! Activități ilegale de dezmembrări auto depistate de Garda de Mediu
Articolul următorLiviu Andrei anunță că este pregătit să fie candidatul PSD pentru Primăria Târgu Jiu