Ministrul Muncii, Marius Budăi, transmite că pensiile nu vor întârzia în luna ianuarie 2023.
„Pensiile nu întârzie. Este început de an bugetar. Pe 2 ianuarie când începem anul bugetar vom avea deschidere de conturi, virări de sume către Poșta Română. Începând din 3 ianuarie se vor plăti pensiile. Am discutat cu cei de la Poșta Română și, ca de fiecare dată, le mulțumesc că au înțeles situația. Se va lucra și în weekend așa astfel încât în calendarul stabilit pensiile să fie plătite”, a spus Budăi, miercuri, la un post național de televiziune.