Ministerul Muncii şi Casa Naţională de Pensii Publice au finalizat varianta finală pentru noua Lege a Pensiilor, după ce, iniţial, au existat trei variante, a anunțat, sâmbătă seara, Marius Budăi, ministrul Muncii.
Acesta a precizat că noua formulă de calcul a pensiilor va uniformiza sistemul de pensii şi va rezolva inechităţile între bărbaţi şi femei, între românii care au ieşit la pensie în baza unor legi diferite, dar şi între indicii de corecţie.
Foarte important, tot procesul nu va fi unul aplicabil imediat, de la recalcularea pensiilor până la momentul în care beneficiarul va simți efectul noii legi va trece ceva timp, la mijloc fiind impactul bugetar și posibilitatea ca statul să îl poată suporta.
„Am urmărit, împreună cu colegii mei, două aspecte extrem de importante pentru aceste propuneri pe care le-am înaintat şi le vom discuta în continuare. În primul rând, rezolvarea inechităţilor, după care nicio pensie să nu scadă în urma recalculării.
Şi în acest moment lucrăm la preluarea datelor în format electronic, separăm datele contributive de perioadele asimilate, sporurile cu caracter permanent de sporurile cu caracter nepermanent. Ne pregătim astfel încât atunci când vom avea formula finală, vom avea legea finală, să nu mai dureze mult recalcularea.
Trebuie să ţinem cont de impactul bugetar şi de momentul şi de posibilitatea în timp a României de a susţine un asemenea impact pentru că trebuie să vedem în cât timp ne propunem sau în cât timp reuşim să rezolvăm aceste inechităţi pentru că aceste inechităţi se rezolvă cu impact bugetar şi este un impact bugetar consistent.
Trebuie să ţinem cont de evoluţia economică şi de evoluţia cifrelor în România şi bineînţeles să ţinem cont că nu suntem într-o perioadă tocmai stabilă din punct de vedere macro-economic la nivel mondial.
Toate aceste aspecte trebuie cântărite împreună cu experţii de la Banca Mondială şi cu Ministerul de Finanţe, astfel încât atunci când intrăm în implementare să avem clar conturată o perioadă de timp în care putem rezolva aceste aspecte”, a explicat, la Antena 3, ministrul Muncii.