Ministrul Muncii, Florin Manole, dă asigurări că există fondurile necesare pentru plata pensiilor și, în decembrie, a sprijinului de 400 de lei destinat pensionarilor cu venituri sub 2.570 de lei.
„Sută la sută, da. Sunt bani, așa cum au fost mereu și vor fi mereu. Pentru că statul român are o prioritate și e normal s-o aibă, din a-și plăti obligațiile către cetățeni. Sunt bani, fără nicio dilemă. Mai mult decât atât, sunt bani și pentru a respecta legea în vigoare în legătură cu suportul de 400 de lei, care a mai rămas de transmis către pensionarii care au venituri de sub 2.570 de lei. Este vorba de cei 400 de lei, conform ordonanței de la începutul acestui an. Deci da, avem bani pentru aceste obligații pe care statul român le are”, a precizat, la Antena 3, ministrul.

























