Ministrul Sănătății: Ne gândim cum să împiedicăm direcţionarea pacienţilor de la stat la privat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, consideră că nu ar trebui interzis medicilor din sistemul public să muncească și în sistemul privat, așa cum se cere prin diferite demersuri. Acesta avertizează că o astfel de segregare, între public și privat, ar putea lăsa unele unități ale statului fără specialiști.
Totodată, ministrul transmite că trebuie rezolvată problema celor ce dirijează pacientul spre privat și cea a medicilor care au program de lucru până la ora 15:00, dar la ora 12:00 oferă consultații la cabinetul personal.

Cred că este o dezbatere oportună, nu ştiu dacă astăzi trebuie să discutăm despre această segregare între spitalele publice şi cele private, adică să optezi dacă să lucrezi într-un loc sau în alt loc, pentru că s-ar putea să existe o anumită barieră legislativă sau chiar constituţională în acest sens. Până la urmă, un om care lucrează 7 sau 8 ore într-un spital public, este problema lui ce face în următoarea perioadă”, a declarat Rafila.

 

DIRECȚIONAREA PACIENȚILOR, O PRACTICĂ RECUNOSCUTĂ

 

Dar cred că am putea să lucrăm pe mai multe paliere. Una ar fi legată de respectarea programului de lucru, care trebuie să se desfăşoare integral în spitalul public şi evident că ulterior cineva poate să lucreze într-o altă instituţie medicală care  poate să fie şi privată. Şi al doilea lucru care cred  că este, de asemenea, la fel de important, este legat de traseul pacientului. Adică  dacă un pacient este consultat de către un medic într-un spital sau într-un  ambulatoriu al unui spital public, el trebuie să rămână în spitalul public. Dacă merge la privat, eventual la acelaşi medic, lucrul ăsta nu este deloc în regulă pentru că acolo este clar vorba despre o direcţionare a pacientului. Ne gândim cum să facem să împiedicăm această direcţionare a pacienţilor. Adică dacă pacientul se prezintă de novo la spitalul privat este opţiunea lui, mai ales că coplata  în sistemul privat de multe ori este substanţială, ea este posibilă doar pentru unii dintre pacienţi. Noi trebuie să putem să oferim servicii medicale tuturor, chiar dacă nu au bani pentru coplată şi lucrul ăsta trebuie să se întâmple în spitalul public”, a mai spus ministrul.

Articolul precedentAtenție la folosirea cardului pentru energie! Se pot risca amenzi de 6.000 de lei
Articolul următorHandbal – Liga Florilor: CSM Târgu Jiu a câștigat la Mioveni, meci de ”care pe care”. Etapa următoare, gorjencele întâlnesc CSM București la Sala Sporturilor