Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, recomandă populaţiei să poarte mască de protecţie în spaţiile închise aglomerate şi în mijloacele de transport, în contextul creșterii cazurilor de COVID-19, însă crede că o impunere a acestei măsuri nu va avea rezultatele scontate.
„Ministerul Sănătăţii nu are la dispoziţie această pârghie (de impunere a obligativităţii măştii sanitare – n.r.). Aşa cum am mai afirmat, mai ales că este o perioadă extrem de călduroasă, este bine să existe o participare a populaţiei la acest efort de limitare a răspândirii. Ea se poate face printr-o măsură foarte simplă, prin utilizarea măştii în spaţiile închise aglomerate sau în mijloacele de transport în comun. Am văzut chiar exemple din partea unor persoane care s-au hotărât să le folosească. Cred că este un mesaj puternic, pentru ca oamenii să înţeleagă că, dacă se protejează pe ei, protejează şi pe ceilalţi. Trebuie să avem un anumit tip de solidaritate şi responsabilitate. Introducerea obligativităţii s-ar putea să nu dea rezultatele scontate dintr-un motiv foarte simplu – masca dacă este purtată incorect este inutilă. Important nu este doar să porţi masca, ci să o porţi corect. Este greu să stabileşti puncte de control din cinci în cinci metri ca să verifice cineva chestia asta”, a spus, marţi, ministrul.