Ministrul Sănătății, vizat de plângeri penale ale USR: A stat mai mult în afara țării decât la minister

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunţat că pregăteşte mai multe plângeri administrative şi penale împotriva ministrului Alexandru Rafila, demersuri ce vizează aspecte ale vizitei acestuia în Cuba.

Fac un apel public şi dau un termen de 24 de ore premierului Nicolae Ciucă să prezinte memorandumul semnat de domnia sa – dacă există, pentru că din informaţiile mele nu există – prin care l-a împuternicit pe domnul Rafila să semneze documente, în numele statului român, cu Ministerul sănătăţii cubanez. Dacă domnul Rafila nu a fost împuternicit de Ministerul de Externe, de Guvernul României să semneze acte în numele statului român, ceea ce a comis domnul Rafila se numeşte abuz în serviciu şi, în termen de trei zile, voi depune la DNA o plângere penală. Trebuie să aflăm cu toţii dacă ministrul Sănătăţii a fost împuternicit sau doar a fost într-o excursie de lux. Să-l întrebăm pe domnul Rafila în câte ţări a fost de la începutul mandatului? Vom vedea că, asemenea miniştrilor Sorina Pintea şi Nicolae Bănicioiu, a stat mai mult în afara ţării decât la minister”, a transmis parlamentarul USR. 

Articolul precedentTârgu Jiu: O fetiță s-a pierdut de tată în Parcul Central
Articolul următorCând vor fi încărcate voucherele sociale pentru alimente cu ultimele două tranșe