Ministrul Sportului anunță că meciurile din Liga 1 ar putea fi suspendate

Meciurile din Liga 1 s-ar putea suspenda, a avertizat ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe. Poziționarea vine în urma înregistrării a câte 10 cazuri de Covid-19 la CFR Cluj și Dinamo, în timp ce la Universitatea Craiova team-managerul Lucian Pretorian a fost și el depistat pozitiv.

Până acum am fost avocatul Ligii 1, dar trebuie să acționăm foarte ferm! LPF și FRF trebuie să dispună urgent anchete, care să corecteze aceste comportamente, să sancționeze și să corecteze aceste comportamente. Asta dacă vor să încheie competiția. Îmi pare foarte rău să o spun.

Sunt șase zile de când avem primul mare focar din fotbalul românesc. Mă așteptam ca echipele care au probleme generate de COVID-19 să recurgă la prima posibilitate prevăzută în ordinul de ministru, acel cantonament cu izolare. Acel cantonament își asigură protejarea jucătorilor și a staff-ului tehnic. Unele cluburi se întrec în testări. S-ar putea să avem mai multe teste COVID-19 decât meciuri! Ceea ce este ineficient. Cele mai bune măsuri sunt distanțarea, protejarea, izolarea.

Mai sunt trei meciuri în play-off! La o echipă, jucătorii fac naveta câte 60-70 de kilometri, se antrenează, după care merg înapoi acasă. În condițiile în care cluburile pun în pericol sănătatea sportivilor, există această posibilitate să avem o intervenție mai fermă. Nu-mi doresc să ajung acolo. Trebuie să se vadă acțiune”, a avertizat ministrul, la Digi Sport.

Update

Antrenorul formației CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost diagnosticat cu Covid-19.

 

 

Articolul precedentIordache șterge pe jos cu parte din PSD: Unii nu sunt învățați să muncească, ci doar să primească de la partid
Articolul următorMinistrul de interne, amenințat cu moartea: A doua oară nu îți spun. Te voi ucide cu mâna mea