Mircea Coșea anunță cele mai mari scumpiri din ultimii 18 ani: Criza de abia începe

BNR a anunțat, vineri, că inflaţia va depăşi 11 procente, în lunile de primăvară, după ce măsurile de sprijin pentru facturi nu vor mai fi în vigoare, ceea ce va duce la o altă creștere majoră a prețurilor.

În context, analistul economic Mircea Coșea a arătat că este posibil să simțim cele mai mari scumpiri din ultimii 18 ani.

E foarte trist ce se întâmplă, ca să nu spun altfel. Intrăm într-o criză adevărată. Criza de abia începe, începem să o simţim, aşa cum ne-am închipuit că am putea să fie în vreme de război. Cineva spunea că numai război să nu fie. E chiar război, pentru că economia e aproape distrusă, ca urmare a costurilor fantastice la electricitate şi la alte utilităţi, deci producţia scade, bugetul acumulează din ce în ce mai puţin. (…) Ce se va întâmpla? Dacă nu se iau măsuri imediate, atunci Banca Națională va avea dreptate. A fost un interviu al domnului ministru de Finanțe care spunea că Banca Națională face aceste calcule la situația actuală. Așa este. Și, promitea domnia sa, că lucrează guvernul la o platformă de legi, de măsuri, care să stopeze aceste lucruri. Nu îmi închipui ce s-ar putea face acum, pentru că inflația este de două feluri.

Inflația este de două feluri. Este o inflație care vine din exterior, care nu putem să o manevrăm în niciun fel, iar din interior apare o inflație care ne arată că de fapt economia României nu funcționează, pentru că dacă am avea mărfuri produse în România, o prelucrare a materiilor prime agricole, aşa cum ar trebui să aibă fiecare ţară, să nu arunce pe câmp producţia, atunci am putea să introducem pe piaţă mărfuri româneşti, care ar avea un cost mai mic”, a declarat, la Antena 3, profesorul Coșea. 

 

Articolul precedentTârgu Jiu: S-a înfipt cu mașina într-un copac
Articolul următorTârgu Jiu: Primăria a făcut curățenie în Panduraș și în Prelungirea Panduri. Cât o să țină?